Regulament
Crosul Toamnei – 2018
(cros pentru copii si adulţi)
29 septembrie 2018, localitatea Blăjel

1. ORGANIZATORII ȘI REGULAMENTUL COMPETIŢIEI
Competiţia”Crosul Toamnei” (cros pentru copii si adulţi) este organizată de către Asociația Clubul Sportiv „Next Sports” Blăjel în parteneriat cu Primăria Blăjel, Asociația Județeană „Sportul Pentru Toți”, Direcția Județeană Sport și Tineret Sibiu.
A.C.S. Next Sports Blăjel si Primăria Blăjel are drept scop promovarea alergării în aer liber si a unui stil de viaţă sănătos.
Participanţii la Competiţie sunt obligaţi să respecte termenii si condiţiile din prezentul Regulament al Competiţiei.
Regulamentul este întocmit si va fi făcut public conform legislaţieiaplicabile în România, fiind disponibil în mod gratuit oricărui solicitant la locul de
desfăsurare al Competiţiei.
Prin participarea la această Competiţie, participanţii sunt de acord să respecte si să se conformeze tuturor prevederilor, termenilor si condiţiilor prezentului Regulament si al legislaţiei în vigoare aplicabile si să semneze
declaraţia pe proprie răspundere pusă la dispoziţie de către Organizatori cu ocazia
înscrierii în ziua concursului, la momentul validării înscrierii.

2. PERIOADA SI ZONA DE DESFĂSURARE A COMPETIŢIEI
2.1. Data si locul desfăsurării Competiţiei:
Competiţia va avea loc în ziua de 29 septembrie 2018, în localitatea Blăjel.
Startul si sosirea în/din competiţie vor fi amenajate in fața Bisericii Ortodoxe.
Înscrierea/validarea înscrierii la competiţie si festivitatea de premiere vor avea loc
in fața Bisericii Ortodoxe.
Traseul de desfăsurare a întrecerilor va fi însemnat cu bandă de delimitare si
va avea în anumite puncte stabilite anterior persoane din partea organizatorilor,
comisari de traseu. Acestia sunt responsabili pentru parcurgerea traseului în
deplină siguranţa de către toţi competitorii, precum și cu respectarea de către
concurenți a regulilor prevăzute în prezentul regulament.
Competiţia se desfăsoară conform mecanismului Competiţiei, asa cum este acesta
detaliat în secţiunea 3 din prezentul Regulament.

3. MECANISMUL COMPETIŢIEI
3.1. Participanţii si desfăsurarea Competiţiei
Această competiţie se adresează oricaror pasionaţi de alergare, oricărei
persoane căreia starea de sănătate îi permite o alergare pe una din distanţele
menţionate.
Competiţia va cuprinde 2 trasee distincte:
a) 4 Km
b) 12 km
Vor fi urmatoarele categorii de vârstă:
Traseu 4 km:
– 8-9 ani
– 10-11 ani

– 12-13 ani
-14-15 ani
-16-17 ani
-18-19 ani
-20-29 ani
-30-39 ani
-40-49 ani
-Peste 50 ani

Traseu 12 km:
– 16-17 ani
– 18-19 ani
– 20-29 ani
– 30-39 ani
– 40-49 ani
– Peste 50 ani

3.2. Traseul de concurs
Traseul de concurs va fi semnalizat de către organizatori prin benzi de
delimitare (garduri/balize de semnalizare amplasate la intersecţiile cu diverse străzi
adiacente) si va fi supravegheat de comisari (arbitri) de cursă, amplasaţi în diferite
puncte ale traseului. Harta traseului este anexata prezentului regulament.

3.3. Înscriere
Înscrierea participanţilor se face in ziua concursului in fața Bisericii Ortodoxe
Blajel intre orele 8:00 – 9:30.
3.4. Declaraţia pe propria răspundere
Toţi concurenţii vor completa si semna o declaraţie pe propria răspundere
că sunt apţi din punct de vedere medical pentru a participa la competiţie.
Pentru copiii participanţi la această competiţie unul dintre părinţi/tutore/reprezentant legal al acestora va completa si semna o declaraţie prin care îsi vor da acordul pe proprie răspundere cu privire la participare si vor declara că participantul (copil) este apt din punct de vedere medical pentru participarea la această competiţie.

Este interzisă participarea la competiție/eveniment a persoanelor care au
asupra lor băuturi alcoolice/droguri sau care se află sub influenţa acestora, a
persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau
incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru
socuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de
tulburare a desfăsurării normale a derularii evenimentului.
Persoanele care vor încălca aceste prevederi vor fi îndepărtate din zona
evenimentului de catre organizatori, chiar cu sprijinul organelor de poliție, dacă va fi cazul.

3.5. Echipament si condiţii de concurs. Numere de concurs
Concurenţii vor participa la competiţie folosind propriul echipament. Se
recomandă concurenţilor să poarte echipament de alergare corespunzător
condiţiilor meteorologice de la ora de desfăsurare a competiţiei (inclusiv
încălţăminte adecvată).
Numerele de concurs vor fi puse la dispoziţie de către organizatori si se vor
înmâna concurenţilor după completarea si semnarea declaraţiilor pe propria
răspundere.
Numerele de concurs se vor amplasa în zona pieptului/abdomenului a
fiecărui concurent (pe partea din faţă), astfel încât să fie vizibile.

3.6. Stabilirea rezultatelor
Clasamentul pentru fiecare categorie se face în ordinea sosirii fiecărui participant.
La trecerea liniei de sosire se va cronometra si timpul în care fiecare
participant va reusi să parcurgă întregul traseu al Cursei de 4km și respectiv al Cursei de 12km, Se vor întocmi clasamente separate pe fiecare categorie de la
fiecare probă.
Organizatorii își rezervă dreptul de a comasa o categorie dacă aceasta are
mai puțin de 5 concurenți.

3.7. Arbitrii de traseu
În diferite puncte ale traseului de alergare vor fi amplasaţi comisari de cursă
(arbitri de traseu) care vor supraveghea respectarea traseului și a prezentului
regulament de către concurenţi, iar în zona start/sosire vor înregistra fiecare trecere
a concurenţilor prin punctul respectiv. La sfârsitul cursei, aceste date vor fi
cumulate si se va verifica numărul de treceri ale fiecărui concurent prin punctele
respective.
Dacă un comisar de cursă va observa o tentativă de ”tăiere” (scurtare sau
abatere) a traseului, concurentul respectiv va fi descalificat.

3.10. ANUNŢAREA SI ÎNMÂNAREA PREMIILOR
3.10.1. Titluri si premii
Vor fi premiate locurile 1, 2 si 3 de la fiecare categorie menţionată.

4. CONDIŢII ADMINISTRATIVE
4.1. Condiţii administrative (pe timpul curselor)
Organizarea evenimentului revine A.C.S. Next Sports Blăjel care se ocupa de implementarea evenimentului si care pune la dispoziţie arbitrii si voluntarii necesari bunei desfăsurări a competiţiei.
Pe durata desfăsurării cursei, participanţii nu pot părăsi traseul de alergare si
nici nu îl pot schimba, prin scurtare sau alegerea de trasee alternative, respectând si
culoarul de delimitare trasat de către organizatori si marcat cu bandă. Participanţii
care renunţă la cursă pe parcursul alergării sunt rugaţi să se prezinte în zona
Start/Sosire pentru a anunţa arbitrul de traseu din acea locaţie despre acest
abandon.
Competiţia va beneficia de asistenta medicala pentru cazuri de accidentări
care se va afla în apropierea zonei de start/sosire.

4.2. Condiţii administrative (generale)
În conformitate cu legislaţia în vigoare, Organizatorii vor face publice
numele câstigătorilor si premiile acordate în cadrul acestei Competiţii. Lista
câstigătorilor va fi publicată după data evenimentului pe site-ul nextsports.ro.
Organizatorii se obligă, de asemenea, să respecte prevederile Legii
5
nr. 677/2001 si a regulamentului (UE) 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE.
Ca atare, Organizatorii se angajează să păstreze confidenţialitatea datelor cu
caracter personal ale participanţilor/ câstigătorilor la prezenta Competiţie si să le
utilizeze conform prezentului Regulament, al declaraţiei participanţilor pe propria
răspundere si legislaţiei în vigoare.
Concurenţilor le este interzisă aruncarea oricăror resturi, gunoaie în zona de
desfăsurare a competiţiei sub sancţiunea descalificării din competiţie. Acestia vor
putea folosi fie cosurile de gunoi amplasate în parc sau sacii menajeri pusi la
dispoziţie de către organizatori în zona de start/sosire. Organizatorii vor asigura la
terminarea evenimentului eliminarea deseurilor si depunerea acestora în
containerele aflate în zonă.
Este interzisă participarea la competitie/eveniment a persoanelor care au
asupra lor băuturi alcoolice/droguri sau care se află sub influenţa acestora, a
persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau
incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru
socuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de
tulburare a desfăsurării normale a derularii evenimentului. Persoanele care vor
încălca aceste prevederi vor fi îndepărtate din zona evenimentului de catre
organizatori, chiar cu sprijinul organelor de poliție, daca va fi cazul.
Organizatorii îsi rezervă dreptul de a modifica prezentul Regulament până la
data începerii competiţiei.